La ora 9 pleaca ferryboat-ul spre arhipelag. Calatoria dureaza 7 ore si ne costa 30.000 RP (4$). Sunt 90 de km pana acolo, pe care ii petrecem pe puntea superioara, tolaniti pe sacii de dormit. Eu citesc Into the Wild (sic!), Vlad citeste Siddharta (de doua ori sic!).
Nu stie multa lume despre Karimunjawa. Un turist francez de pe ferry spune oamenilor sa-si tina gura despre insulele minune, desi noi am aflat despre ele tot de la un francez. E adevarat, era beat in Pangandaran. Cica aici vin mai multi turisti straini decat localnici iar Lonely Planet dedica doar vreo 10 randuri insulelor. Pe ferry insa intalnim pustani indonezieni cu camere foto scumpe, freze copiate din videoclipuri gaga, chitari si ghizi de-o varsta cu ei: puntea superioara arata ca un platou de filmare. Mai gasim europeni rataciti, profesori si cercetatori, studenti straini care-si fac lucrarile de licenta pe geografia arhipelagului si comercianti. Daca stai cu ei, ignori culoarea pielii si mijlocul de transport, as zice ca mergem in Vama.
La vreo 5 km de port, orizontul prinde forme fragmentate de apa, un munte se ridica din mare, 3 paduri izolate sunt batute de valuri, eu imi musc degetele, Vlad vrea sa sara. Cu greu il tin pana ajungem si docam, ne atasam unui grup de pustani care au inchiriat o casa in sat, in care vom dormi mai tarziu cu doar 7 lei pe noapte. Pe langa surprizele topografice evidente, mai avem doua: exista internet si pustanii vorbesc engleza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu