4.08.2010 / Karimunjawa

In Karimun exista electricitate doar de la 6 seara la 6 dimineata, 1 restaurant, un teren de fotbal si unul de tenis de camp, o ghereta pe roti care face "roti bakar" (codru de paine prajita cu gem sau unt de arahide si cocos - amandoua sunt delicioase), o alta la care gasesti nuci de cocos si sirop roz luminiscent, o piata de peste (de la 5 la 6.30 dimineata) si un alun-alun. Cum zice si numele, alun-alun e un copac foarte mare, centrul satului, imprejmuit cu grija cu banci suspendate-n trunchi pe care stau satenii care se aduna in fiecare seara dupa apus. Dupa 6, toti sunt acolo, la un loc cu turistii. Noi ne-am asezat pe terenul de fotbal, pe musamale mari trase peste iarba ca la ploaie. Am cantat la chitara impreuna cu pustanii din Semarang (port si loc mistic - in fostul turn al garii, supranumit si "1000 de usi", sunt adusi puscariasi, aruncati in subsolurile cladirii si lasati sa moara de inima printre fantomele ce bantuie locul) - 10 baieti si vreo 3 fete, toti musulmani, foarte cuminti si draguti, nu beau alcool si se culca devreme. Por e ghidul lor, printre putinii care aduc indonezieni aici iar Astro e misionar UNESCO, printre putinii indonezieni care au fost in Europa.

Dimineata ploua timid si rusinat - totul plange dupa niste lumina galbena. Inchiriem un scooter si pornim sa vedem insula. Karimun (main island intre cele 27 din micul arhipelag) e taiata in doua - portul sta in partea populata de Javanezi, in timp ce aeroportul e in teritoriul Bugis-ilor, populatie originara din Sulawesi. Cele doua neamuri nu vorbesc aceiasi limba si nici nu-si construiesc casele la fel. Sunt diferiti pana si la chip, constitutie si port. De fapt, ca insasi insula: am plecat de la plaja, peste munti, prin mangrove si jungla, pana la plaja iar, peste mare pana la insulita numarul 25, iar apoi inapoi peste dealuri acoperite cu palmieri si apus in flacari. Dar s-o luam usor ca ziua a fost lunga.

Peisajul se schimba la fiecare minut. Zburam pe coclauri tapetate cu asfalt gaurit de vreme, printre case simple, fara etaj, cu televizor in camera de zi si parabolica in curte (datorita pozitiei de pe glob, antenele indoneziene se gatuiesc vertical spre cer ca un guler cervical). Multi dintre localnici, mai ales cei mici, nu au vazut oameni albi si par a se distra mai tare decat noi cand ne descoperim: tipa, sar, se rusineaza si, mai ales, rad cu sinceritate rara. Ne abatem de la drumul principal, intram pe unul neasfaltat, pamant rosu batatorit, rodnic si bogat pana ne oprim in batatura unei case pentru un lapte de cocos.

Folosim o indoneziana stricata (pe care bugis-ii nici macar nu o inteleg), multe cuvinte in engleza (redundant - insa debitul mentine optimismul), bucati mari in romana, si dupa 5 minute de maimutareala muta, "pa" ia maceta si ne deschide o nuca. O bem pe repede cu pofta, mancam banane prajite si ne uitam unii la altii ca viteii europeni la poarta asiatica. Zambim mult, scoatem 3 foi cu expresii uzuale indoneziana - engleza (luate pe o bere jumate de la niste localnici atarnache) dar nici astea nu ne ajuta prea mult. Ne prezentam, o cunoasem pe fiica lor - Linda, mai mancam o banana, copiem o harta a insulei ca sa stim unde ne aflam si plecam iar la drum. (Bananele, nucile de cocos si ospitalitatea indoneziana cresc peste tot asa ca tratatia a fost din partea lor).

Partea centrala a insulei e o fasie de drum incadrata de paduri joase de mangrove; peste 10 ani, apa va inghiti poteca si va fi nevoie de barca sa ajungi in partea de nord a insulei. In spatele mangrovelor, pe partea dreapta, se ascunde un golf cu deschidere la mare atat de ingusta incat apa nu se misca. Pe lacul incremenit se pescuieste "cumi-cumi" (calamar pitic) si alge groase (uscate la soare si trimise in Java pentru creme de fata) din "lepa-lepa" (caiace mici cu un atas plutitor). La una din deschiderile taiate in mangrove intalnim doi batranei care pregatesc transportul de alge si ne saluta surprinsi. Le cerem un caiac pentru o tura de golf si multumim surprinsi la randul nostru cand aproba cu zambet.

Vasla umbreste coralii din apa transparenta pana ajungem in mijlocul golfului. Cand ne oprim, totul se opreste: soarele fixeaza aur in padurea ce inchide golful iar intinderea de apa ne tine acolo ca o pojghita de gheata. Ne smulgem greu linistii sparte de pasari albastre si vaslim spre livada de plute si carlige: sticlele plutesc pe apa ca araci de plastic vegheate de turnuri lacustre si localnici in caiace. Ne apropiem usor de o lepa-lepa iar barbatul se uita la noi de parca a vazut un "satan" - suntem primii albi care viziteaza plantatia de cumi-cumi asa ca ne zambeste speriat si apoi arboreaza undita de care atarna un calamar. Noi ii facem pe plac si il tragem in poza. Apa imprumuta culoarea nisipului alb, spart de roci si bucati de coral, uneori atat de putin adanca incat plete verzi de alge late se usuca la soare pe oglinda clara. Vaslim usor pana aproape de iesirea la mare unde orizontul se deschide intre fasiile de sud si nord ale insulei ca bratele unei caracatite ce ne strange tare la piept.

Nordul insulei e populat de case suprainaltate, desi apa nu ajunge niciodata la ele, cum se intampla in Sulawesi, insula de unde origineaza populatia bugis. Traversam repede drumurile de pamant rosu printre copii care ne striga "Hello mister!" si adulti ingaduitori care saluta respectuos din cap. Dincolo de randurile de palmieri ce se subtiaza, apare profilul insulei numarul 7: la doar jumatate de kilometru de coasta, se ridica din mare alta padure de mangrove crescuta brusc pe stanci si pete de nisip. Insula e o aparitie in desertul albastru si nu e locuita. Tocmim un caiac de la satenii care construiesc o barca pe malul apei (20K Rp) si vaslim vreo tura de insula.

Dupa cum banuiam, partea mai frumoasa e ascunsa insulei mama: copaci ce-si atarna frunzele in apa ca momeala-n undita, radacini ce strapung solul superficial si se ofilesc in apa, alge care se tarasc pe mal cautand ape mai dulci. Livezile marine de cumi-cumi plutesc si aici iar zarea e plina de pescari in caiace. Vaslim in apa incretita de briza usoara si tragem langa alta lepa-lepa de unde ne saluta trei pustani foarte curiosi. Facem cunostinta si ii intrebam daca n-au niste peste de vanzare. Captura e slaba insa au ceva mult mai interesant: 3 perechi de ochelari de scufundat, facuti la mana, din bambus, dupa reteta traditionala. Lemnul e taiat asimetric, vopsit cu oja de unghii si incadreaza doua lentile mici de sticla. Banda pentru cap e decupata dintr-un cauciuc de camera in timp ce totul e insailat cu guta de undita. Dupa negocieri aprinse, mai mult pe hartie decat pe gura, platim 60K si un pachet de tigari pentru 2 perechi (tocmeala a pornit de la 100K si pentru ca ne-am tinut atat de bine, pustanii ne ofera si cei trei pesti prinsi drept bonus).