Agus isi plimba muzicuta intre buze ca un gigolo. Edwin aluneca pe sase corzi, iar Hadli bate toba cum bate cascada zeci de pietre de piele. Al patrulea instrument e o ploaie tropicala violenta pe umbrela de funze de bambus. Norii luminati de luna ploua tone de apa, ritmic, biciuit si spala nisipul de tot ce-a fost zi. Sunt treizeci de oameni pe terasa, toti dau usor din cap, in ritm de blues, canta "I'm leaving on a jet plane, don't know when I'll be back again", si majoritatea nu mint. Pana-n Minnesota sunt multe oceane si tarmuri, insa nici pe departe cate zambete rad.
Asa suna prima mea lectie de blues, spalata in maree de luna plina, pe o plaja atat de departe ca ma simt pierdut si gol. E atat de bine sa fii gol, sa te umpli cu prezent, sa te ratacesti intr-un loc in care nu o sa te mai intorci niciodata. Bluesul se intampla lent, greu, cu voce groasa, cu tanguiri grave si sentiment adanc. Vlad loveste un maracas plin, iar eu bat in podul palmei ca la sfarsitul lumii. Bem arak (vin de orez) impreuna de parca ne-am cunoaste dintr-o alta viata in care eram greieri in padure. Noaptea tropicala are nori albastri fosforescenti; ploaia aduce alti nori, negru-gol, care radiaza lumina pe margini si panze de apa in ocean.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu